Lumea s-a schimbat

Într-o lume în care Raul stăpânește,tot ce trebuie sa faci e sa supraviețuiești.Sa știi cum să-ți înfrunți temerile și sa le întorci împotriva adversarului.De ce să-ți fie teama de monștri?Aliaza-te cu ei și totul va dispărea. Acestia sunt doar in mintea noastra.Niciun monstru nu exista decat cei din lumea adevarata.Cei care umbla duoa putere si bani..aceia sunt singurii monstrii de care ar trebui sa ne fie frica.Cim spunea si matusa mea:Monstru e cel care iti vrea raul ,omul si intentiile sale.Atat!De ce sa mănânci lamai dacă ai portocale?Sau de ce sa taci, când ideea-ti aparține?De ce sa accepți jigniri din partea celorlați când poți sa lupți?Într-o lume ca a noastră, nu poți decât sa lupți contra a ce te rănește, și sa aperi ceea ce iubești, sa fii prudent și atent.Generatia noastră nu mai știe ce e aceea bunătate. Știu doar sa fie egoiști *Dragul meu prieten,data viitoare vei primi mai mult,dacă nu vei fii egoist*Învață cum să facă rost de ceea ce doresc fără sa muncească. De la o vârstă frageda IPAD-URI și telefoane le umbla prin mânuțe care ar trebui sa fie afara în nisip sau zăpadă. Știința înaintează rapid și omenirea nu tine pasul.Cu cat înaintează,omenirea devine mai rea și mai egoista,gândindu-se doar la bani și avere.
Asa ca,dragii mei cititori,am sa va rog ceva...Încercați sa nu faceți parte din generația calculatoarelor și a raului. O data cu înaintarea acestuia,prietenia se va termina,singurătatea va domina și lumea va nega orice sentiment care odata aducea fericire.

Teo.

Iubire și lucruri aromate

O lumina s-a aprins în mintea mea.Un semn de întrebare la care vreau răspuns.
Te poți îndrăgosti de o poza?De un muzician,de un pictor?De un artist sau o persoana necunoscuta?
Îl poți iubi fără să-l cunoști?Fără sa știi cine e?
Un răspuns divin mi-a venit în minte.Ceva m-a nimerit.Esti îndrăgostit de arta sa.De muzica pe care o face.De pictura pe care o are...de talentul sau....sau aceasta este o masca, care ascunde adevărată iubire?
Te poți îndrăgosti de un criminal..te poți adapta unei lumi din care nu poți face parte?Sau în adâncul sufletului tău ai făcut mereu parte din acea lume?Din acea persoana?
Gândul meu zboară departe...alta întrebare și alt răspuns îmi împânzesc capul.Gandindu-ma într-un ritm atât de amețitor am înțeles niște lucruri. A iubi este însăși legea vietii. Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.
Toate acestea și altele apar atunci când iubirea este materna.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.Asa ca,dați-i voie domnului sa intre în sufletul vostru și priviți minunile pe care iubirea le clădește cu timpul în sufletul vostru.

Teo.

Mantia copilariei

Copilăria. Singurul paradis pierdut!
Vreau sa fiu mereu copil!Nu vreau griji,nu vreau probleme,nu vreau supărări.Imi plăcea mai mult vremea când nu înțelegeam unele chestii,iar la matematica învățăm 1+1=2.
Îmi iubesc copilăria și nu vreau sa o pierd!Chiar dacă am crescut,încă ma gândesc la ea.Incepe sa mi se facă dor,de cum eram când eram copil.Atunci credeam ca pot sa zbor.Am ajuns la o vârstă în care lucrurile care ma înconjoară  nu mai sunt asa greu de ghicit.De ce oamenii plâng la înmormântare sau de ce plâng la botezuri..doar s-a născut cineva..nu înțelegeam de ce mama și tata erau supărați când făceam cate o boacăne,sau de ce bunica era posomorâta când ma loveam...
Când eram mica,aceste lucruri,pentru mine erau de neînțeles..chiar și cu o minte ascuțită,nu înțelegeam..pot spune ca pricepeam mai mult decât ceilalți,dar nu suficiente pentru a-mi hrăni curiozitățile.
La vârsta mea,pot spune încă frageda..am început sa pricep aceste lucruri.Pe unele le displac,la altele m-am adaptat,iar pe restul le înțeleg. Sunt lucruri normale.Plangem la înmormântare pentru ca simțim nevoia sa ne descarcam..la botez,plângem,normal..doar mai avem încă un creștin în casa. Mama cu tata..îmi vor doar binele.Nu-s supărați..sunt dezamăgiți...iar buni...buni e buni...ea se supăra,pentru ca o doare pe ea,o lovitura de a mea.Fiecare bunic, scolit la școala de bunici..știe ca nepotul este comoara sufletului..ei ii intineresc și le aduc zâmbetul pe fata!
Deci,ca o paranteza,pentru voi toți..as vrea sa zic,ca nu ar trebui sa va maturități. Nu încercați sa păreți maturi.Tineti de copilăria voastră. Eu și acum dorm cu ursulețul..de ce ați vrea sa aruncați ceva la care țineți..jucăriile voastre sunt cele care v-au fost alături când erați mici..de ce sa nu le lăsați sa va fie alături și acum?
PRETUITI-VA COPILĂRIA!ESTE CEA MAI FRUMOASA PARTE A VIEȚII! 

Teo.

Trebuie sa învățăm cum sa ne schimbam

"Era cea mai nemiloasa și mai apriga noapte de decembrie.Vantul azvârlea,cu putere,crengile copacilor în geamurile camerei mele.Țiuitul sau,încercând parca, sa transmită ceva.Stateam și priveam pe geam la lupta de afara.O iubeam.Se potrivea cu starea mea...fiecare creanga care lovea geamul,îmi aducea cate o amintire care m-a însemnat. Cerul era brăzdat de nori,la fel cum obrajii mei erau brăzdati de lacrimi.Obrajii cu lacrimi uscate,încercau sa transmită alt val de emoție. Prea mult rău,și nepăsare la oameni.Prea aprigi și necugetatori. Sau poate eu prea neinteleasa?Prea complicata?Prea copilaroasa?Cum luna mai lumina negura de afara,asa și speranța mea ca lumea se va schimba,îmi îmbuna starea.O bufnita cu ochii bulbucați stătea în bradul de lângă casa mea,privindu-mă fix în ochi.Cred ca încerca să-mi vadă sufletul....sau să-mi citească suferința.Poate și ei ii incarca ceva pieptul,rupandu-i-l în mii de bucatele la nesfârșit. Poate și pe ea gândurile o măcinau  cu nerușinare,nedandu-i pace.In acea seara eram spectatoare propriilor suferințe nedrepte. Poate vremea ne simțea suferinta....dar dacă ar fi simțit-o ar fi ținut-o într-o  furtuna continua.Intr-o agonie mult mai mare decât aceea.
În fiecare seara vijelioasa,stau și ascult jalea naturii...ii aud plansetele ritmice și bătăile în parchetul,sfărâmat de la umflaturi provocate de apa.Fiecare seara îmi alina durerea,dar nu fiecare seara îmi ia cate o cicatrice.Acesta e cel mai greu lucru de făcut....trebuie mult timp ca aceste cicatrici sa se vindece...iar pana atunci,agonia nu se va termina."

Aceasta este povestea care ni se potrivește cel mai mult,tuturor.La fiecare furtuna simțim același lucru.Am început sa urăsc. Sa urăsc din ce în ce mai multe lucruri.Urasc certurile,urăsc plansetele...urăsc tot ceea ce e rău. Inima și sufletul meu nu sunt făcute sa suporte aceste lucruri.Chiar si asa,am fost crescuta într-o familie buna.M-au învățat ca aceste lucruri nu trebuie sa fiecare cele care ma caracterizează. Cred ca am și eu momente de acest fel.Dar mereu găsesc luna care îmi da speranța. Asa trebuie  sa facem cu toții. Sa găsim o speranța și o lumina care se ne ajute sa ieșim la suprafață. Sa ne ajute sa înaintăm și sa facem lucrurile din ce în ce mai bine.Putem găsi o persoana care ne va arata calea cea buna.Trebuie doar sa avem încredere în putere noastre și în ale persoanei de lângă noi.

#incredereinpropriapersoana

Teo.

Încrederea,mama tuturor celor bune

Ați simțit vreodată ca ceva s-a sfărâmat înăuntrul vostru?Ca încrederea în cineva a pierit o data cu o mica greșeală,pentru alții nesemnificativa,dar care pe voi va dărâmat fizic și psihic?Atunci când toată încrederea voastră,clădita în ani, și-a luat zborul în doar câteva cuvinte spuse de cineva?

Încrederea este cel mai de preț lucru...poate pentru unii,a conta pe cineva este floare la ureche,fără greșeli,doar cu prietenii la nesfârșit și secrete împărtășite fără suflete grele și fără a simții nicio remușcare în urma acestor fapte.

Fără încredere,nu exista prietenie,nu exista iubire...nu exista nimic...Fără încredere o persoana este pentru mine....Cine este?

Un necunoscut,o vânzătoare de la magazinul blocului,dentistul la care merg de 3 săptămâni,o colege care și-a luat talpasita la fel de repede pe cat a venit?

nu prea cred ca am gânduri foarte limpezi în acest moment....dar știu ca fără încredere...ești un solitar,care nu va avea niciodată încredere în cineva...iar,un om care nu oferă încredere,nu merita nici măcar un "Buna" spus din politețe. 

Oferiți încredere ca și ceilalți sa va ofere!Nu înșelați și nu răscoliti amintiri,dând dovada de încredere,înjunghiind pe la spate.Fiti niște prieteni adevărați!"

#incredere #nebuniedeseara

Teo.

Ne schimba timpul

   
Ne schimbam culoarea parului,stilul
vestimentar,atitudinea,școală.  Schimbam locul în care locuim,mașinile,destinațiile de vacanta,prietenii...Și schimbam iubirile,la fel cum ele ne schimba pe noi.
Noi oamenii,suntem la fel de vii ca anotimpurile....Ne schimbam de la an la an,de la clipa la clipa.
Acum jumătate de an adoram ciocolata alba...acum ador ciocolata amăruie. Hainele mele cu iepurași,au fost înlocuite cu haine negre și imprimeuri ciudate.Acum nu-ți mai place parul lung,te-ai tuns periuța și nu îți este rușine sa te arăți lumii....acum un an plângeai....acum ești plina de fericire,o împrăștii în jur.
Prin toate aceste lucruri ne schimbam.Ne transformam.Orice eveniment fericit,trist,dureros,nostalgic...își lasă amprenta asupra noastră. "Suntem un aluat modelat de mâinile vieții. "-Diana
Erai alta acum 2 ani.Daca am privi zilele de atunci,acum...nu am înțelege ce a fost în capul nostru."De ce am fost cu el?Nu-mi plac ochii sai....nici lucrurile pe care le face.Avea o voce foarte groasa și urata...nu înțeleg ce am văzut la el."; " Eram grasa....nici nu-mi statea bine acea culoare."; "Oare ce mi-a placut la rochia asta? O carpa cu imprimeu."
Acestea sunt doar unele din gândurile care ne-ar aparea în minte dacă am privi în trecut.
Anii trec,timpul ne schimba.Aceste schimbări,se produc natural..fără efort...Nu am nevoie de lecții ca sa ma schimb...Personalitatea mea va rămâne aceeași,doar ca mereu va fii mai noua și mai diferita.Mereu va fi timp pentru o schimbare....oricât de mare.

Teo.

Bad World

Mi-e milă de copiii noştri. Ai tăi, ai voştri, ai mei nenăscuţi încă. Mi-e milă pentru că vor creşte într-o lume turbată, o lume alterată şi periculoasă, plină de oameni prefăcuţi, obraznici, fără scrupule. Ei vor fi obligaţi întâi să înveţe să supravieţuiască, ca apoi să-şi permită luxul să trăiască.

Vor creşte în timpurile astea tulburi, când poleiala şi sclipiciul ascund mizeria, când oamenii întind mâna nu ca să te ajute, ci ca să te lovească. O să audă că munca cinstită e pentru proşti şi şcoala pentru fraieri, că şmecher e doar ala care face bani grămadă, indiferent prin ce mijloace.-Diana

Ies din micuța mea banca de la școală,și privesc.... privesc holurile scolii împânzite de elevi.Suntem cei mai mari din școală,deci cred ca am dreptul sa îmi spun părerea  despre urmași. Ii privesc și nu mai vad ce era o data.Nu mai au o copilărie normala.Nu știu ce este aceia joaca sau nu știu cum sa sara coarda.

Cand ajung la vârsta pentru mers la scoala nu știu doar  niste jocuri violente și neplăcute. Vor avea modele de carton şi vor tânji după viaţa luxoasă prezentată la televizor, fără să ştie că, în spatele ecranului, se află o lume mizerabilă, unde diamantele sunt de fapt cristale de plastic. O să crească cu impresia că moda e o religie şi o să se închine la Gucci. Îşi vor pierde inocenţa mult prea devreme printre rujuri şi farduri şi vor cunoaşte ura şi invidia de mici.


Ar fi o lume perfectă fără rău, puteam doar visa şi atât, ne putem imagina o viaţă mai bună fără oameni răi, unii poate nu sunt răi însă devin cu timpul pentru că asta e viaţa cu bune cu rele o acceptăm aşa cum e. Mi-aş dori o lume în care să existe doar oameni buni, să nu mai ştiu de oameni răi, să îşi trăiască fiecare copilăria jucandu-se pe afară, putem doar visa, aşa era înainte, acum copiii nu ştiu decât să stea toată ziua în faţa calculatorului şi a tabletei sau a iphonului . Lumea devine din ce în ce mai rea, vinovaţii suntem noi înşine, suntem prea egoişti, prea nemiloşi. Trăim într-o lume în care să consumi alcool, să fumezi şi să te droghezi e la moda şi toate astea încep de la o varsta destul de fragedă.

Acum cred ca as putea sa ii mulțumesc domnului diriginte și doamnei de Civica pentru tot ce m-au învățat. Ii pot mulțumii bunicii ca mi-a dat o educație excepțională și pentru ca m-a lăsat să-mi trăiesc copilăria,și sa invat.Le pot mulțumii pentru ca m-au învățat  aceste concepte ale vieții și le mulțumesc pentru ca nu m-au lăsat sa fac parte din aceasta generație de copii needucați.

Teo.

Halloween-Sarbatoare la români?!

Halloween?!Sărbătoare la români?Nu-mi spuneți și ca e tradiție sau ca trebuie sărbătorit la fel ca Pastele sau Crăciunul.Acest Halloween,care e împrumutat de la dragii noștri Americani, nu face nimic bun.In această seara spiritele bântuie noaptea ,prin apropiere,lasate libere pe pământ pana la răsărit.Vai ce cliseic....ma voi întâlni cu spiritul lui Tutanhamon pe drum,sa ii urez moarte buna in continuare.Nimic nu se compară cu noaptea de Halloween.In această noapte fatală, cerul se tânguie întunecat și neclintit.Prin copaci, umbre vechi de mii de ani,stau si îți șoptesc "Este Halloween!!"Si dacă e Halloween?!Care e problema?Da,stiu....Este seara când cimitirele se cască înspre ceruri si iadul însuși își respira în afara boala către această lume.Stiu,stiu..Dar asta nu înseamnă ca trebuie sa ne costumam în fantome, zâne, gnomi, elfi, spiriduși, vrăjitoare, fantome si mai stiu eu ce....Nu trebuie să invocăm spirite si sa le sărbătorim sau sa ne speriem ca vine peste noi Bau-Bau si ne fură bomboanele!Nu e nevoie de o camera pentru a fi bântuit ,nu e nevoie nici de o casa,coridoarele mintii depășesc cu mult locurile materiale. Imaginatia ne joacă feste iar mintea își produce adevărații demoni.Trebuie să ne fie frică doar de demonii interiori,nu de întuneric,ci de ce ascunde acesta.Doar de persoanele cu intenții rele.Aceia sunt singurii demoni de care ar trebui să ne fie frică.Nu pot să cred ca eu sunt persoana care spune asta.....Da...Am o imaginație ieșită din comun...Nimeni nu mai e ca mine,o sadica de pe alta planeta, de abia ieșită din peșteră care se sperie si daca ii spui "Buuu!"
        Pot spune că îmi e rușine pentru mine....până mai acum câțiva ani făceam aceleași chestii ca toți acei roboti costumați în prinți și prințese....Dar ma simt mai bine acum știind ca nu mai sunt ca ei.Nu pot sa cred ca după toate cele întâmplate,ei inca se costumeaza,dar nu se gândesc la cei care au patit- o în această noapte a întunericului.Nu vreau sa fiu eu persoana negativistă,dar.....dacă acei oameni au murit în club de Halloween,tu ce mai cauți în club?!Nu poți sta acasă,cu o pungă de usturoi la ușă și uitandu-te la un film de groaza,daca tot vrei adrenalina si horror combinate?! Oamenii din zilele noastre,cred,ca au ajuns la mintea maimuțelor...Asta e părerea mea...

Teo.

Frica de demonii interiori

Te privesc.Oriunde te-ai afla ei sunt cu ochii pe tine.Cauta-i în stânga,cauta-i în dreapta,sus,jos,sub pat,dar orice ai face nu te uita în sus.Privirea îți joaca feste.Mintea ta creează imagini.Te vei afla fata in fata cu ei.Nu ii privii în ochi.
      Toate aceste apariții sunt imagini create de subconștientul care își caută un sens,o semnificație,o simbolizare a ceea ce este ea însăși,viata.Aici nu vreau sa formulez niste răspunsuri...ci niste întrebări.De raspunsuri se ocupă toată lumea d e întrebări mai nimeni.Cum ar fi....
       De ce simțim mereu prezentă cuiva lângă noi?..sau...De unde ai inventat oamenii aceste creaturi?Cum au apărut ele?De ce suntem noi tintele lor?Ce vor de la noi?Cum sa scăpăm de ei?
        Ce sa fac sa răspund la toate aceste întrebări?Sa ma documentez?Ce sa aflu?!Teorii precum Ai făcut rău și s-a întors sa te bântuie!? sau...Nu are ce face si vrea sa te joace pe degete ca pe o păpușă?! Nu cred în așa ceva.Eu cred ca toți acești demoni ii creăm noi.S stresul si teama ies la suprafață prin aceste bestii.Bestii care ne opresc sângele în vene,care ne fac sa încremenit de frica.Sunt doar lucruri imaginare.Si aici nu punem la socoteală pozele editate în care vezi cate un dracusor apărut din senin.Aici vorbim de cei apăruți o dată cu stresul si teama.Teama de întuneric...se zice că acolo se afla raul.Ca întunericul ascunde demonii.O data ce te-ai cufundat în el,nu mai poți da înapoi.Te tine captiv intr-o depresie veșnică.Nu te mai lasă sa vezi lumina.Nu îți mai da sansa la un zambet,la o viață frumoasă.
       Si ca o rețetă pentru a scăpa de toți aceștia.Stati aproape de prieteni,dormiti cu lumina aprinsă,cand sunteți singuri ascultați ceva,iar dacă simtiti prezenta cuiva lângă voi sunați un amic care sa va întrețină.😁✌
Teo.

Vai Doamne!Singurătatea.

Omului îi e frică pe lume de multe lucruri...de câini, de criză, de şef, de întuneric, de boală, de furtună, de moarte, de provocări, de nou, de schimbări, de durere de măsele,de dentist,de tipii de mărimi enorme,de urati...dar cel mai tare omului îi e frică de singurătate.

De frică singurătăţii, facem cele mai mari porcării. Ne minţim, ne închiriem prieteni, ne stabilim într-o zonă de confort, nu riscăm, nu comentăm, nu luăm atitudine. Ba chiar iubim. (cred că iubirea e o tâmpenie leşinător de dulce şi înfiorător de amară, în acelaşi timp).Ne lăsăm controlați ca pe niște păpuși doar de frica singurătății.E la fel ca mine si arta.Culorile sunt oamenii,iar pensulele armele cu care îi dirijez!Cam așa este cu noi.Ne lăsăm controlați de frica singurătății.Nu suportam acest sentiment,nu putem sa trecem de el si sa il dam la o parte,intr-un colt al mintii noastre.

Cum adică iubim de frica singurătăţii? "Iete-aşa!" De câte ori am auzit replica: „Mă disperă, are nişte faze de rahat care nu îmi convin, dar nu-i dau papucii, mai bine cu el decât singură!”Ei hai,nu mai spune!
Nu mă dau rotundă, că nu am inventat eu apa caldă. Şi mie mi-e frică de multe. Şi de singurătate. Dar cel mai tare mi-e frică de mine şi de Dumnezeu.

Dar există o vorbă: „până nu îţi înfrunţi fricile, nu scapi de ele”. Iar în ultima vreme, am dat nas în nas cu...mine.

„Salut, sunt Andrada. Adică tu. Adică eu. M-ai evitat cam multă vreme, ai fost ocupată cu alte persoane pe care le-ai considerat foarte importante. Te-au dezamăgit, nu-i aşa? Mda. De parcă nu te aşteptai! Auzi, acum te-ai pricopsit cu mine pe cap, adică cu tine, da, vezi că nu eşti nebună, doar că...e cazul să te opreşti puţin din goana asta. Ocupă-te de tine. Fă-ţi timp pentru tine. Iubeşte-te. Respectă-te. Dă-ţi voie să plângi şi învaţă-te să râzi. Bucură-te. Zâmbeşte. Iartă-te!Fa tot ce ai nevoie si relaxeaza-te!”

After all, singurătatea nu e chiar atât de groaznică. E doar o oglindă. Eşti tu cu tine, îţi auzi respiraţia, înveţi să îţi pui bec în bucătărie, să desfaci conserva de ton, să desfunzi cada, să te duci la coafor, să faci shopping online la 3 dimineaţa,sa îți suporți în liniște gândurile sinistre si sa îți pui ordine în ele,in fiecare zi.

Şi fiecare zi e o victorie. Şi e doar a ta! Cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Teo.

Oamenii fericiți sunt cei nefericiți!

       

          Scuturată din negura timpului am deschis ochii....Mi-am agățat sufletul de   un nor sihastru si am privit dincolo de mari si de oceane,de dealuri și de munti...
        Un gând pitit în gropi de spaimă fusese sortit să fie cheia unei porți spre alte lumi si, vrăjită de un iz călduț al tainelor vieții, mi-am deschis sufletul precum petalele unui crin imperial....
        Stiu...Suna poetic,dar...când lumea merge pe dos...cineva trebuie să rescrie scenariul si sa preia controlul.Cred ca ar trebui să vă luminez puțin în legătură cu acest titlu...OAMENII FERICITI SUNT CEI NEFERICITI!....Poate unii dintre voi m-ați înțeles,iar alții încă procesați...Nu vi s-a intâmplat niciodată să purtați acea fată zambareata si plina de fericire?!Sa fiți la suprafață atât de veseli,iar sufletul vostru sa arda pe dinăuntru?!Sa fiți distruși,sa credeți că nu va mai puteți ridica,dar să arătați acea fată entuziastă mereu?Nu cred că măcar o dată în viață voastră nu ați făcut așa ceva....eu am facut-o..de ce să mint?!
        În timp ce sufletul meu ardea de supărare si mâhnire,stateam si îmi aduceam cel mai fals zâmbet posibil....Eram si sunt o acrita foarte buna....Cred ca acei oameni nefericiți,merita ceva bun....merita ceva sau pe cineva care să le schimbe viața...sa le rescrie scenariul,iar materialul filmat să fie șters....sa rămână doar cele mai bune parti,iar cele negre să fie împărțite si diminuate,aparand dintr-o lumina,pot spune,inofensiva.
       Cred că cei nefericiți pot să zâmbească măcar o dată,cu un zâmbet adevărat din cauza cuiva...Cineva le poate aduce un zâmbet sincer pe fata...Am si eu persoana mea de încredere,imi luminează diminetile,iar atunci când negura pune stăpânire pe gândurile mele,este acolo sa îmi mai dea o mica lumina,o mica speranța.
       De vreme ce cuvintele nu ies,iar gândurile sunt incetosate..as putea folosi cateva vorbe furate de la Darcy.
       "Nu încerc să va supăr si nici sa ma umilesc,vorbind încă o dată despre niște dorinte,care-spre binele nostru, al tuturor-e mai bine să fie date uitării cat mai repede.Mi-as fi cruțat mie oboseala de a scrie,si dumnevoastră oboseala de a citi această scrisoare,daca nu as socoti că trebuie scrisa si citită.Iertati prin urmare indrazneala cu care va solicit o atenție,pe care inima dumneavoastră o va acorda fără bunavoie,dar pe care o cer spiritului dumnevoastra de dreptate."
        Iubesc aceste câteva cuvinte,Darcy ara foarte poetica....Nu putea să-și arate sentimentele,nu putea să lase vorbele dulci sau calde,dar putea scrie....
        Cred că oamenii nefericiți ar putea fii niste poeți pe cinste....durerea lor ar putea fii folosita....Nu ar trebui ținută captiva si înmulțita,aceasta ar trebui răspândită si îmblânzită.
Teo.

Despre mine.Minioni și ciocolata.

Dacă tot dai click,vii la mine "acasa" și-mi citești posturile ce mustesc de postari personale,am zis sa,mi fac o scurta radiografie,ca sa mă cunoști.

     Teodora,13,artist.😉

-Spăl și gătesc.Nu-mi place,dar trebuie.

-M-am dus la scoala nepieptanata.

-Am o obsesie nevinovata și aceia sunt Minionii.E un fel de drog.Am cercei,brățări,lănțișoare,chiloței,rochițe,tricouri,gentuțe,șosete și ceas cu fătuca drăguță a câte unui minion. Am mâncat pana și turta dulce cu fata unui minion.

-O ador pe Tequila (Bianca Adam).Simt ca e sora mea mai mare.

-Am plâns și am ras de fericire când am aflat ca mătușa mea are un bebeluș.Îmi displăcea ideea,pentru ca nu mai eram eu în centrul atenției.Dar m-am obișnuit.

-Sunt mâncăcioasa și trăiesc sa gust orice fel de mâncare posibil.

-Zic lucrurile pe fata.Tot ceea ce ma deranjeaza la tine îți va fii spus fără nici un sentiment.

-Pot să plâng și sa rad in același timp.

-Tocurile sunt pentru mine ca niște picioroange.

-Fara internet cred ca as muri.

-La grădiniță am adormit pe masa,iar când m-am trezit aveam fata pictata cu carioci.

-La 5 ani visam ca voi ajunge balerina.Visuri trecătoare!

-Imi plac desenele.Si la 70 de ani tot la Sofia 1 ma voi uita.

-Ador viteza și raliurile.Intr-o zi o sa-mi iau un Mustang.Cândva,intr-o lume paralela.

-Sunt nebună după Japonia.As vrea ca părul meu sa fie ca un curcubeu,iar garderoba sa fie ca o voma de unicorni.Doar sclipici si paiete.

-Vreau să-mi pun flash-uri,dar mama nu ma lasă.

-O ador pe Diana.Știu ca nu mai e.Dar simt ca scria pentru mine.Îmi place sa îi citesc jurnalul și sa-mi zic și eu părerea.

-Iubesc la nebunie animalele de rasa...pe restu' le-as eutanasia.Sorry😢

-La prima vedere oamenii mă considera fitoasa și îngâmfata,dar de la a 2 a,mă cred ADORABILICIOASA. :)

- Cred în minuni.Le-am trăit pe pielea mea.

-Ador ciocolata.As manca non stop.Intr-o noapte m-am trezit doar ca sa mănânc apoi m-am culcat.Nu exista loc în care sa nu am ciocolata.

-Sunt singuratica,aeriana și temătoare,dar..
Cu toate acestea...Iubesc.Sunt curajoasa,Și mă tem.

Teo.

Prietenie, incredere si....vorbe fara rost

Pentru draguta de ea....
     După ce am văzut ca pot avea încredere în ea...ei bine...ne-am deschis,iar zâmbetele ne-au pierit totodată.De fapt,nu ne gândisem niciodată ca am fi putut avea atâtea în comun;amândouă rănite și părăsite de persoane la care țineam mai mult decât ne-am fi putut imagina;amândouă cu acea experiență adolescentina și trista  care ne-a distrus orice fărâmă de încredere în oameni.Cu toate acestea,deși trăim în medii diferite,și trăim vieți lacome,ne-am înțeles pe cât posibil și ne-am acceptat în totalitate.Pentru ca asta facem noi.Ne acceptam și ne suportam zilnic.
     Prietenia ei a fost un cadou-  îmi pare rău ca-i spun,dacă citește-  de-a dreptul jalnic pe lângă ce mi-a dăruit apoi;lucru pe care îl prețuiesc al naibii de mult și pe care mă străduiesc să îl păstrez: încrederea ei.
     Asta mi-a schimbat părerea.Poate ca prieteniile sunt temporare,dar cu siguranță nu voiam și nu vreau ca a noastră sa se termine vreodată.
    Un prieten adevărat este acela care încearcă sa te ajute la greu,iar dacă nu poate își sapa groapa alături de tine..Dacă va zâmbește și sta cu voi nu înseamnă ca va este prieten.Da,va este cunoștință,dar ca sa va fie prieten trebuie sa va obțină încrederea.Aceasta se obține prin fapte nu prin vorbe.Asta trebuie sa țineți minte. Aveti grija cum va alegeți prietenii!
    Poate ca vorbesc fără rost..dar asta este...sunt o aiurita,nepăsătoare...vorbesc pentru mine...
    Teo.
   
    

Rezista,fii puternic!

"Așa s-a întâmplat că astăzi stau în patul meu de spital, in așteptarea să mi se taie ambii sâni. Ciudat,dar mă simt norocoasă. Până acum,nu am avut nicio problema de sănătate. Sunt o femeie de 69 de ani...De-a lungul ultimelor ore,am văzut zeci de pacienți diagnosticați cu cancer în scaun cu rotile.Niciunul dintre aceștia nu avea nici 17 ani."
   Aceste cuvinte prețioase sunt găsite pe un site de socializare.Acest mesaj îmi reamintește ca mereu trebuie sa existe ceva pentru care sa fiu recunoscătoare. Nu contează cât de bine, sau rău o duc,mereu trebuie sa ma trezesc în fiecare dimineață și sa fiu recunoscătoare pentru viata mea.Chiar dacă,aceasta ne da un șut în fund și ne zice ca este timpul sa mergem mai departe.Sa ne maturizam.Ne da un impuls dureros,dar cu timpul durerea trece,ne-am maturizat și am înțeles.  Sau......Credeți ca jelitul ca o "muiere" va ajuta cu ceva??Nu. Cei care se plâng cel mai mult,obțin cel mai puțin. întotdeauna este bine sa tinzi sa obți ceva mare și sa eșuezi,decât sa nu faci nimic și sa-ți atingi scopul. Lucrurile nu au luat sfârșit când ai căzut,ci atunci când te plângi și nu faci nimic.
   Într- adevăr, fericirea nu este lipsa de probleme.Fericirea,este capacitatea de a face fata problemelor. Întotdeauna uita-te la ceea ce ai,nu la ceea ce ai pierdut.
   Putem spune ca unele lucruri ne maturizează, ne fac mai puternici. Asa cum viata ne lovește, asa ne și ridica făcându-ne mai puternici, mai îndrăzneți și mai încrezători!! Trebuie să știm sa o respectam!!

  #o #singura #viata
   Teo.

3,2,1,START!!!

Ca în orice domeniu, cel mai dificil e începutul.Începutul e cel mai greu. Dar dacă eşti deja aici şi citeşti rândurile astea, înseamnă că ştii cine sunt. Sau măcar ai impresia că ştii.Ne vom cunoaste in timp.
   Mi-am facut blog pentru ca așa am vrut,să experimentez ceva nou...poate vă va plăcea sau nu...cine știe...vom vedea.Acesta este un fel de jurnal de coli virtuale.Aici imi scriu gândurile,sentimentele si tot ce vreau.AICI fac totul cum vreau.Vreau să fiu mai aproape de tine,mult mai aproape decat mi-aș permite altfel..
   Cine ești TU?Sora mea pe care o vad rar din cauza distanței,ești prietena pe care mi-o doresc,ești prietenul care mă dezamăgește mereu,prima iubire,o tipa Emo,o blonda antipatica,un tip nesuferit, tipa care imi făcea plăcintă iarna,colega din clasa a2-a,vânzătoarea de la magazinul de pantofi,profa de sport sau un strain care pretinde ca ma cunoaste??(stiu ca zambesti☺)
   Aici este spațiul in care totul este permis.Visele se împlinesc.Nu am de gand sa devin Blogăreasă, așa cum spunea Diana.O fac pentru ca mă amuză teribil bârfele care urmeaza dupa despre el.
   Acestea fiind spune imi urez noroc si imi zic "Bine ai venit in această lume".Vă invit să parcurgeți cu mine acestă dimensiune plină de cuvinte dulci,amare si acre.
Teo.