După ce am văzut ca pot avea încredere în ea...ei bine...ne-am deschis,iar zâmbetele ne-au pierit totodată.De fapt,nu ne gândisem niciodată ca am fi putut avea atâtea în comun;amândouă rănite și părăsite de persoane la care țineam mai mult decât ne-am fi putut imagina;amândouă cu acea experiență adolescentina și trista care ne-a distrus orice fărâmă de încredere în oameni.Cu toate acestea,deși trăim în medii diferite,și trăim vieți lacome,ne-am înțeles pe cât posibil și ne-am acceptat în totalitate.Pentru ca asta facem noi.Ne acceptam și ne suportam zilnic.
Prietenia ei a fost un cadou- îmi pare rău ca-i spun,dacă citește- de-a dreptul jalnic pe lângă ce mi-a dăruit apoi;lucru pe care îl prețuiesc al naibii de mult și pe care mă străduiesc să îl păstrez: încrederea ei.
Asta mi-a schimbat părerea.Poate ca prieteniile sunt temporare,dar cu siguranță nu voiam și nu vreau ca a noastră sa se termine vreodată.
Un prieten adevărat este acela care încearcă sa te ajute la greu,iar dacă nu poate își sapa groapa alături de tine..Dacă va zâmbește și sta cu voi nu înseamnă ca va este prieten.Da,va este cunoștință,dar ca sa va fie prieten trebuie sa va obțină încrederea.Aceasta se obține prin fapte nu prin vorbe.Asta trebuie sa țineți minte. Aveti grija cum va alegeți prietenii!
Poate ca vorbesc fără rost..dar asta este...sunt o aiurita,nepăsătoare...vorbesc pentru mine...
Teo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu