luni, 21 noiembrie 2016

Trebuie sa învățăm cum sa ne schimbam

"Era cea mai nemiloasa și mai apriga noapte de decembrie.Vantul azvârlea,cu putere,crengile copacilor în geamurile camerei mele.Țiuitul sau,încercând parca, sa transmită ceva.Stateam și priveam pe geam la lupta de afara.O iubeam.Se potrivea cu starea mea...fiecare creanga care lovea geamul,îmi aducea cate o amintire care m-a însemnat. Cerul era brăzdat de nori,la fel cum obrajii mei erau brăzdati de lacrimi.Obrajii cu lacrimi uscate,încercau sa transmită alt val de emoție. Prea mult rău,și nepăsare la oameni.Prea aprigi și necugetatori. Sau poate eu prea neinteleasa?Prea complicata?Prea copilaroasa?Cum luna mai lumina negura de afara,asa și speranța mea ca lumea se va schimba,îmi îmbuna starea.O bufnita cu ochii bulbucați stătea în bradul de lângă casa mea,privindu-mă fix în ochi.Cred ca încerca să-mi vadă sufletul....sau să-mi citească suferința.Poate și ei ii incarca ceva pieptul,rupandu-i-l în mii de bucatele la nesfârșit. Poate și pe ea gândurile o măcinau  cu nerușinare,nedandu-i pace.In acea seara eram spectatoare propriilor suferințe nedrepte. Poate vremea ne simțea suferinta....dar dacă ar fi simțit-o ar fi ținut-o într-o  furtuna continua.Intr-o agonie mult mai mare decât aceea.
În fiecare seara vijelioasa,stau și ascult jalea naturii...ii aud plansetele ritmice și bătăile în parchetul,sfărâmat de la umflaturi provocate de apa.Fiecare seara îmi alina durerea,dar nu fiecare seara îmi ia cate o cicatrice.Acesta e cel mai greu lucru de făcut....trebuie mult timp ca aceste cicatrici sa se vindece...iar pana atunci,agonia nu se va termina."

Aceasta este povestea care ni se potrivește cel mai mult,tuturor.La fiecare furtuna simțim același lucru.Am început sa urăsc. Sa urăsc din ce în ce mai multe lucruri.Urasc certurile,urăsc plansetele...urăsc tot ceea ce e rău. Inima și sufletul meu nu sunt făcute sa suporte aceste lucruri.Chiar si asa,am fost crescuta într-o familie buna.M-au învățat ca aceste lucruri nu trebuie sa fiecare cele care ma caracterizează. Cred ca am și eu momente de acest fel.Dar mereu găsesc luna care îmi da speranța. Asa trebuie  sa facem cu toții. Sa găsim o speranța și o lumina care se ne ajute sa ieșim la suprafață. Sa ne ajute sa înaintăm și sa facem lucrurile din ce în ce mai bine.Putem găsi o persoana care ne va arata calea cea buna.Trebuie doar sa avem încredere în putere noastre și în ale persoanei de lângă noi.
#incredereinpropriapersoana

Teo.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Încrederea,mama tuturor celor bune

Ați simțit vreodată ca ceva s-a sfărâmat înăuntrul vostru?Ca încrederea în cineva a pierit o data cu o mica greșeală,pentru alții nesemnificativa,dar care pe voi va dărâmat fizic și psihic?Atunci când toată încrederea voastră,clădita în ani, și-a luat zborul în doar câteva cuvinte spuse de cineva?
Încrederea este cel mai de preț lucru...poate pentru unii,a conta pe cineva este floare la ureche,fără greșeli,doar cu prietenii la nesfârșit și secrete împărtășite fără suflete grele și fără a simții nicio remușcare în urma acestor fapte.
Fără încredere,nu exista prietenie,nu exista iubire...nu exista nimic...Fără încredere o persoana este pentru mine....Cine este?
Un necunoscut,o vânzătoare de la magazinul blocului,dentistul la care merg de 3 săptămâni,o colege care și-a luat talpasita la fel de repede pe cat a venit?
nu prea cred ca am gânduri foarte limpezi în acest moment....dar știu ca fără încredere...ești un solitar,care nu va avea niciodată încredere în cineva...iar,un om care nu oferă încredere,nu merita nici măcar un "Buna" spus din politețe. 
Oferiți încredere ca și ceilalți sa va ofere!Nu înșelați și nu răscoliti amintiri,dând dovada de încredere,înjunghiind pe la spate.Fiti niște prieteni adevărați!"
#incredere #nebuniedeseara

Teo.

joi, 17 noiembrie 2016

Ne schimba timpul

   
Ne schimbam culoarea parului,stilul
vestimentar,atitudinea,școală.  Schimbam locul în care locuim,mașinile,destinațiile de vacanta,prietenii...Și schimbam iubirile,la fel cum ele ne schimba pe noi.
Noi oamenii,suntem la fel de vii ca anotimpurile....Ne schimbam de la an la an,de la clipa la clipa.
Acum jumătate de an adoram ciocolata alba...acum ador ciocolata amăruie. Hainele mele cu iepurași,au fost înlocuite cu haine negre și imprimeuri ciudate.Acum nu-ți mai place parul lung,te-ai tuns periuța și nu îți este rușine sa te arăți lumii....acum un an plângeai....acum ești plina de fericire,o împrăștii în jur.
Prin toate aceste lucruri ne schimbam.Ne transformam.Orice eveniment fericit,trist,dureros,nostalgic...își lasă amprenta asupra noastră. "Suntem un aluat modelat de mâinile vieții. "-Diana
Erai alta acum 2 ani.Daca am privi zilele de atunci,acum...nu am înțelege ce a fost în capul nostru."De ce am fost cu el?Nu-mi plac ochii sai....nici lucrurile pe care le face.Avea o voce foarte groasa și urata...nu înțeleg ce am văzut la el."; " Eram grasa....nici nu-mi statea bine acea culoare."; "Oare ce mi-a placut la rochia asta? O carpa cu imprimeu."
Acestea sunt doar unele din gândurile care ne-ar aparea în minte dacă am privi în trecut.
Anii trec,timpul ne schimba.Aceste schimbări,se produc natural..fără efort...Nu am nevoie de lecții ca sa ma schimb...Personalitatea mea va rămâne aceeași,doar ca mereu va fii mai noua și mai diferita.Mereu va fi timp pentru o schimbare....oricât de mare.

Teo.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Bad World


Mi-e milă de copiii noştri. Ai tăi, ai voştri, ai mei nenăscuţi încă. Mi-e milă pentru că vor creşte într-o lume turbată, o lume alterată şi periculoasă, plină de oameni prefăcuţi, obraznici, fără scrupule. Ei vor fi obligaţi întâi să înveţe să supravieţuiască, ca apoi să-şi permită luxul să trăiască.

Vor creşte în timpurile astea tulburi, când poleiala şi sclipiciul ascund mizeria, când oamenii întind mâna nu ca să te ajute, ci ca să te lovească. O să audă că munca cinstită e pentru proşti şi şcoala pentru fraieri, că şmecher e doar ala care face bani grămadă, indiferent prin ce mijloace.-Diana

Ies din micuța mea banca de la școală,și privesc.... privesc holurile scolii împânzite de elevi.Suntem cei mai mari din școală,deci cred ca am dreptul sa îmi spun părerea  despre urmași. Ii privesc și nu mai vad ce era o data.Nu mai au o copilărie normala.Nu știu ce este aceia joaca sau nu știu cum sa sara coarda.

Cand ajung la vârsta pentru mers la scoala nu știu doar  niste jocuri violente și neplăcute. Vor avea modele de carton şi vor tânji după viaţa luxoasă prezentată la televizor, fără să ştie că, în spatele ecranului, se află o lume mizerabilă, unde diamantele sunt de fapt cristale de plastic. O să crească cu impresia că moda e o religie şi o să se închine la Gucci. Îşi vor pierde inocenţa mult prea devreme printre rujuri şi farduri şi vor cunoaşte ura şi invidia de mici.


Ar fi o lume perfectă fără rău, puteam doar visa şi atât, ne putem imagina o viaţă mai bună fără oameni răi, unii poate nu sunt răi însă devin cu timpul pentru că asta e viaţa cu bune cu rele o acceptăm aşa cum e. Mi-aş dori o lume în care să existe doar oameni buni, să nu mai ştiu de oameni răi, să îşi trăiască fiecare copilăria jucandu-se pe afară, putem doar visa, aşa era înainte, acum copiii nu ştiu decât să stea toată ziua în faţa calculatorului şi a tabletei sau a iphonului . Lumea devine din ce în ce mai rea, vinovaţii suntem noi înşine, suntem prea egoişti, prea nemiloşi. Trăim într-o lume în care să consumi alcool, să fumezi şi să te droghezi e la moda şi toate astea încep de la o varsta destul de fragedă.

Acum cred ca as putea sa ii mulțumesc domnului diriginte și doamnei de Civica pentru tot ce m-au învățat. Ii pot mulțumii bunicii ca mi-a dat o educație excepțională și pentru ca m-a lăsat să-mi trăiesc copilăria,și sa invat.Le pot mulțumii pentru ca m-au învățat  aceste concepte ale vieții și le mulțumesc pentru ca nu m-au lăsat sa fac parte din aceasta generație de copii needucați.

Teo.